Poveste de Craciun (capitolul I)

0
401

Va spun povestea a doi tineri care se iubeau unul pe celalalt si nu puneau nimic mai presus de dragostea lor. Pana cand prima ninsoare a unui Craciun trist a reusit sa le risipeasca visul. Un Craciun ai carui fulgi de zapada s-au asternut peste covorul amintirilor si peste frumoasele clipe petrecute impreuna de cei doi. O luna decembrie mai rece ca niciodata si mai neiertatoare decat insusi trecerea timpului. Aceasta este povestea lor:

Radu si Adina erau impreuna de un an si opt luni. Erau doi oameni simpli care trecusera prin multe si care iesisera din fiecare situatie cu fruntea sus si cu zambetul pe buze. Dragostea lor era mai puternica ca oricand si faptul ca aceasta exista cu adevarat era singura lor comoara, singurul lucru care ii facea sa simta ca traiesc cu adevarat.

Era a treia zi de iarna. Un inceput de decembrie care trecuse aproape neobservat. Timpul reusise insa sa-si puna amprenta peste relatia lor.
– Nu intelegi? Chiar nu intelegi ca mi-a ajuns?
– Nu mai spune asta. Stiu ca esti stresata. La fel sunt si eu. Poate chiar mai mult ca tine.
– Radu, daca nu ma ajuti, nu stiu daca o sa pot trece peste asta…
Si izbucni in plans. Radu o cuprinse in brate si cu grija ii sopti la ureche.
– O sa fie bine. M-am inselat eu vreodata?
– Nu… Imi pare rau ca am tipat la tine.
– N-ar fi mai bine sa-mi demonstrezi asta?
– Ba da…
Si il saruta pana cand un mic zambet aparu pe fata Adinei.
– Nu-mi vine sa cred. Zambesti?
– Nu mai fi asa de rau. Nu pentru asta te iubesc.

Cata dreptate avea. Micile momente in care cei doi erau nedespartiti erau cele mai frumoase. Radu avea 19 ani si era student in anul I la informatica. Visul lui a fost sa dea la Universitate. Ii placea sa scrie. S-a razgandit in ultimul moment. A ales viitorul in dauna unei slujbe prost platite. Adina avea 17 ani si era inca la liceu. Nu era o eleva de top, insa isi dadea toata silinta sa invete cat mai bine. Cand avea teze sau lucrari, nu o puteai dezlipi de carti si de caiete. Radu o privea mereu cum se agita.
– Mai lasa si tu cartile alea. Uite, ti-am pregatit o cana cu ceai.
– Stii bine ca daca nu termin capitolul opt, nu ma ridic din pat.
– Mai sa fie…
Intr-o secunda o cuprinse cu bratele si o ridica peste umerii lui masivi.
– Of, Radule. Iar te-apuca.
Si izbucnira amandoi in ras.
– Doar ma stii. Fac orice ca sa te vad zambind. Asa te-am invatat.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramai la toate rece.

(Mihai Eminescu – Glossa, strofa I)

Era 19 decembrie. Ninsoarea se incapatana sa-si risipeasca fulgii nerabdatori. Adina terminase tezele. Luase cea mai mica nota opt, la informatica. Nu-i placea deloc materia asta cu toate ca Radu ii explicase intr-o seara fiecare linie de cod. Adormise cu cartea in brate. Era si el foarte obosit. Dar ii promisese. Nu-i placea sa nu se tina de cuvant. Intotdeauna isi respecta promisiunile. Chiar si cand avea prea multe pe cap. Era un om bun si foarte sufletist. Nu merita o asa pedeapsa din partea ei. Nu merita sa-i spuna ceea ce il va distruge complet. Stia ca n-ar fi reactionat urat, dar si-ar fi iesit din pepeni. Nu era o carpa. Ii spusese mereu ca vrea sa stie si cea mai mica minciuna. Avea tot dreptul.

A doua zi s-a decis. Pe seara nu a mai putut tine in ea fapta comisa. Abia se abtinea sa nu planga.
– Radu…
– Ce e, mami? S-a intamplat ceva?
– Am facut o prostie… Te-am inselat cu George…

va urma…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here